S-ar putea ca Bolt să blocheze temporar o anumită sumă pe cardul tău înaintea inițierii unei curse cu trotineta electrică, pentru a verifica valabilitatea acestuia și pentru a minimiza riscul de utilizare frauduloasă a cardului și a informațiilor tale. Suma blocată este stabilită automat. Dacă prețul final al cursei este mai mic decât suma blocată, diferența îți va fi înapoiată imediat și va fi vizibilă în contul tău bancar în decurs de 10 zile lucrătoare, în funcție de banca emitentă. S-ar putea ca suma rezervată să figureze în extrasul de cont ca tranzacție în curs de desfășurare, întrucât banii nu vor fi niciodată debitați din cont. Dacă suma rezervată nu este deblocată în decurs de 10 zile lucrătoare, te rugăm să contactezi banca sau instituția financiară emitentă. Blocarea sumei în scopul verificării poate eșua din următoarele motive:
- Nu sunt fonduri suficiente în contul tău.
- Banca ta nu permite această tranzacție.
- Sistemul detectează o activitate suspicioasă asociată cu cardul tău.
Dacă blocarea sumei eșuează, nu vei putea să începi cursa. În acest caz, te rugăm să contactezi banca sau instituția financiară emitentă.