Veste extraordinară pentru toți posesorii de iPhone: Bolt acceptă Apple Pay ca metodă de plată! Acest articol explică tot ce trebui să știi despre asta și mai mult…
Bună întrebare! Apple Pay este tehnologia contactless folosită pe dispozitivele Apple, precum iPhone. A fost dezvoltată pentru a-i scăpa pe utilizatori de nevoia de a avea la ei permanent portofelele fizice și de a crea o lume în care detaliile cardului pot fi stocate pe iPhone sau Apple Watch, cu care se pot face plăți.
De ce este Apple Pay un lucru bun?
Pentru că este foarte bine să ai mai multe posibilități de plată, nu? Sigur, nu este vorba numai despre a-ți face viața mai ușoară. După cum știi, nimic nu este mai important decât securitatea și asta este cel mai mare plus al Apple Pay — securitatea crescută oferită ție și nouă.
Pentru a încheia o tranzacție prin Apple Pay sunt cerute: un element unic de identificare, un cod de securitate ce poate fi folosit o singură dată și verificarea prin FaceID sau TouchID. Astfel, numărul cardului tău nu va fi transmis pentru tranzacție, deci un potențial falsificator va avea nevoie de un cod de tranzacționare și de fața sau amprenta ta pentru a face schimbări neautorizate, ceea ce este foarte puțin probabil, din fericire!
Cine poate plăti cursele Bolt cu Apple Pay?
Uite de ce ai nevoie pentru a folosi această metodă de plată:
- Un iPhone compatibil (iPhone 6/6 Plus sau un model mai nou);
- O bancă parteneră Apple Pay (vezi mai jos);
- Apple Pay instalat pe telefon—uite cum;
- Și aplicația Bolt, normal!
Apple Pay este susținută de marii producători de carduri de credit și debit, inclusiv Visa, MasterCard sau American Express, dar trebuie să te asiguri că banca susține Apple Pay ca metodă de plată. Din fericire, Apple a creat acest website unde poți verifica dacă banca ta este pe listă.
În general, pasagerii Bolt pot plăti cu Apple Pay dacă au carduri emise în Austria, Australia, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Kazahstan, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Suedia, Ucraina, Ungaria, Marea Britanie, Arabia Saudită.
Cum să plătești cursele Bolt cu iPhone-ul tău
Este foarte simplu! Uite ce trebuie să faci:
- Adaugă Apple Pay ca metodă de plată la secțiunea “Plăți” din profilul tău de utilizator, apăsând iconița.
- Cere o cursă ca până acum, spune-ne unde vrei să mergi și alege tipul serviciului.
- Asigură-te că Apple Pay este selectată ca metodă de plată.
- Cere o cursă.
- Confirmă tranzacția cu FaceID sau TouchID (depinde de modelul de iPhone și cum ai ales să gestionezi securitatea pe telefon).
Descarcă aplicația Bolt și plătește cu iPhone-ul
Nu rămâne altceva de făcut decât să încerci! Nu uita, indiferent de telefonul pe care îl ai —iPhone sau Android—dacă ai nevoie de o cursă, oriunde, oricând, avem grijă de tine.
Dacă ai citit articolul despre Apple Pay dar încă ai întrebări, poți contacta departamentul nostru de relații cu clienții prin aplicația Bolt.