Reguli de utilizare a trotinetelor în Oradea

17 mai 2022

allianz partners

Trotinetele Bolt te duc oriunde rapid și convenabil. Au și un impact pozitiv asupra mediului. Să nu uităm însă cât de important este să respecți regulile de parcare, pentru a ajuta la construirea unui oraș curat și sigur.

Oradea are un set de reguli cu privire la utilizarea trotinetelor în oraș, pe care-l găsești mai jos.

– Circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice se face în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.

–  Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

–  Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

–  Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

–  Se interzice transportuI pasagerilor pe trotinete electrice.

–   În timpul utilizării în zone aglomerate, viteza va fi adaptată la limita evitării oricărui pericol.

–   Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorul de trotinetă electrică este obligat să aibă asupra sa întotdeauna actul de identitate.

–    Utilizatorii trotinetelor electrice vor circula în locurile permise fără îngreunarea circulației celorlalți participanți la trafic, cu o viteză adaptată pentru desfășurarea în siguranță a circulației, de max. 25 km/oră.

Se interzice conducătorului de trotinetă electrică:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația «Accesul interzis bicicletelor»;

b) să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete;

c)  să circule în paralel;

d) să circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există acostament practicabil;

e) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor;

f)  să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;

g) să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

h) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică, după caz;

i) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care conducătorii de bicicletă, înainte de intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar în funcție de direcția de deplasare;

j) să circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;

k)  să circule fără a avea ambele mâini pe ghidon.

Amplasarea/staționarea trotinetelor electrice de către utilizatori este interzisă:

a)   pe partea carosabilă în timpul nopții;

b)   în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației;

c)  în zona stațiilor taxi, pe toată lungimea stației;

d)  în locurile de parcare special amenajate pentru autotursime;

e)  în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii;

f)  pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni și biciclete;

g)  în zona acceselor auto și pietonale;

h)  pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor;

i)  pe spațiile verzi;

j)  în intersecții;

k) pe șantierele în lucru de pe domeniul public.

Circulația trotinetelor electrice este interzisă:

a) în zonele exclusiv pietonale și în parcuri, cu excepția zonelor special delimitate și semnalizate, stabilite de Comisia consultativă pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea. Amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se poate face doar în locații adiacente acestor zone, astfel încât să nu împiedice libera circulație a pietonilor sau accesul la obiectivele din zonă;

b)   în zonele de acces în grădinițe, școli, licee, universități, piețe agroalimenatare, complexe comerciale, precum și în zonele în care sunt amplasate terase de alimentație publică și târguri sezoniere. Amplasarea/staționarea trotinetelor electrice se va face la limita acestor zone, astfel încât să nu obtureze accesul ori să îngreuneze circulația.

Articole recente