Vrei să obții bani în plus? 6 motive pentru care condusul cu Bolt este mai bun decât un job part-time

15 nov. 2019

bolt driver

Imaginează-ți că poți avea o activitate part-time care să îți aducă bani în plus și că îți poți face singur programul. Sună bine? Atunci începe să conduci cu Bolt!

Cu toate acestea, până în acest moment, ceva te-a oprit să faci acest pas. A fost din cauza unor lucruri pe care ți le-a spus un prieten sau altcineva? Sau ai văzut ceva online? Ei, cu toții știm că nu orice zvon este adevărat, mai ales în vremurile în care trăim.

Acest articol demontează unele dintre cele mai populare mituri despre condusul cu Bolt care tot circulă pe Internet și nu numai. În schimb, vom oferi 6 motive pentru care să încerci și tu să devii șofer partener Bolt.

Mitul #1: șoferii parteneri primesc mai puțini bani atunci când sunt reduceri pentru pasageri

Să presupunem că pasagerul are un cod promo de 5 lei, iar cursa lui face 10 lei. Adică tu îți faci treaba 100% și primești doar jumate din plată? 

Nu, nu, nu! 

Tu, ca șofer partener, vei primi suma pentru toată cursa (mai puțin comisionul Bolt). Ca regulă în acest caz, 5 lei plătește pasagerul, iar restul de până la 10 lei este acoperit de Bolt.

Așadar, să uităm de acest subiect, că este clar!

Indiferent că ești șofer partener Bolt full-time sau part-time, vei primi săptămânal suma întreaga pentru toate cursele făcute.

Mitul #2: contul de șofer partener este blocat fără motiv

Dacă ți-a fost blocat contul de șofer partener, atunci cu siguranță câteva motive în spate. Bolt nu blochează șoferii parteneri la întâmplare. 

Pentru a asigura un serviciu de calitate, Bolt blochează șoferii parteneri din cauza următoarelor motive:

  • Au un rating scăzut;
  • Au un scor scăzut de activitate;
  • Adding false information to the driver profile;
  • Prețuri incorecte;
  • Activitate frauduloasă/suspicioasă;
  • Activitate online de peste 12 ore;
  • Documente expirate;
  • Fraudă cu bonusurile pentru șoferi pentru a câștiga mai mulți bani în mod necinstit;
  • Orice altă formă de comportament neadecvat.

Un scor mic de activitate sau prezența online de peste 12 ore poate duce la blocarea automată a șoferilor parteneri. Acest lucru nu poate fi schimbat decât după ce perioada de blocare se încheie sau după o discuție cu un reprezentant Bolt.

Sperăm că vei fi de acord că aceste motive sunt serioase pentru blocarea unui șofer partener – nu facem lucrurile la întâmplare.

Dacă ești blocat temporar din orice motive, contul tău va fi activ din nou după ce vei îndeplini cerințele necesare.

Mitul #3: prețul dinamic (surge) funcționează doar când vrea Bolt

Cerere și ofertă. Toate lumea își amintește aceste elemente de la economie. Așa funcționează lucrurile la Bolt.

Atunci când e cerere mare de curse și sunt puțini oferi pe stradă, automat apare prețul dinamic. 

Condițiile meteo extreme, orele de vârf sau evenimentele mari duc la creșterea numărului de comenzi. Cu cât e mai mare cererea, iar șoferii sunt mai puțini, cu atât este mai mare prețul.

Prețul dinamic asigură faptul șoferii sunt disponibili tot timpul. Le oferă acestora posibilitatea de a câștiga bani în plus. Este de asemenea, un motiv convingător pentru a se apuca de treabă pentru toți cei care se gândesc să devină șoferi parteneri Bolt part-time.

Atunci când e cerere mare de curse și sunt puțini oferi pe stradă, automat apare prețul dinamic.

Mitul #4: nu se poate lua legături sub nicio formă cu Bolt

Sincer, este foarte foarte simplu să iei legătura cu echipa Bolt de relații cu clienții! Tot ce trebuie să faci este să intri în aplicația Bolt Driver și să dai câteva click-uri.

Așadar, indiferent de subiect, poți mereu:

  • Mergi la Curse din Meniu;
  • Selectează cursa despre care vrei să trimiți un mesaj;
  • Selectează articolul potrivit din secțiunea ‘Need help?’;
  • Sub articol găsești opțiunea de a trimite mesaj.

Sau:

  • Mergi la ‘Știri’ din Meniu;
  • Sub secțiune, o sa găsești Support Articles;
  • Dă click pe articolul legat de problema ta;
  • Trimite-ne un mesaj.

Dar dacă este vorba despre o urgență? În acest caz:

  • Apasă și ține apăsat butonul de SOS timp de 3 secunde;
  • Selectează butonul ‘Da’ pentru a confirma urgența;
  • Ai și opțiunea de a suna la 112;
  • Un mesaj de alarmă va ajunge automat și la Bolt.

De asemenea, ne poți vizita la biroul nostru. În București în Timpuri Noi Square 01, Splaiul Unirii, nr. 165A, parter (luni-vineri între orele 10-14 și 15-19).

Mitul #5: Veniturile de la Bolt, ca activitate part-time, nu sunt bune

Veniturile medii ale unui șofer partener pe săptămână este de până la 1800 de lei. Din această sumă, Bolt percepe un comision. Mai este și faptul că nu există un program fix și că poți fii propriul tău șef. Ce altă activitate îți permite acest lucru?

În plus, ai bonusuri și campanii pentru a-ți crește veniturile. Sună bine, nu?

De asemenea, ca șofer partener discuți cu diferiți oameni în fiecare zi și poți întâlni oameni foarte interesanți.

Mitul #6: pasagerii pot face ce vor și nu sunt blocați

După ce lași pasagerul la destinație, ai posibilitatea de a le oferi un rating. Nu uita să faci asta Evaluarea pasagerului este la fel de importantă precum cea a șoferului.

În afara de o evaluare foarte proastă, un pasager Bolt poate fi blocat din mai multe motive. De exemplu dacă are probleme cu plățile în așteptare sau a folosit cărți de credit raportate ca furate sau dacă a folosit adrese false de e-mail.

Uite-ne la final! Sperăm că am demontat miturile și că te-am convins că majoritatea timpului lucrurile stau exact invers față de cum le știai până acum!

Dacă vrei să câștigi bani extra printr-o metodă flexibilă, înscrie-te ca șofer partener Bolt. Începi prin completarea acestui formular.

Download Bolt

Articole recente